Te așteptăm în magazinele noastre: Deva | Simeria | Petroșani
Instalarea unei centrale termice este o lucrare tehnică ce trebuie realizată conform normelor I.S.C.I.R. și recomandărilor producătorului, pentru a asigura o funcționare sigură, eficientă și cu randament maxim.
Etapa 1: Verificări înainte de montaj
Înainte de montaj, firma noastră autorizată I.S.C.I.R. evaluează cu atenție spațiul în care va fi amplasată centrala, pentru a se asigura că sunt respectate toate cerințele tehnice:
• respectarea normelor I.S.C.I.R.;
• existența proiectului de gaz;
• rezistența peretelui și poziționarea corectă a centralei;
• prezența unei ferestre sau a unei guri de aerisire pentru o ventilație corespunzătoare;
• siguranța racordurilor de gaz, apă și curent;
• verificarea conductelor și a tubulaturii de evacuare a gazelor arse (în cazul înlocuirii unei centrale vechi).
Dacă există deja o instalație, aceasta este curățată și spălată de către echipa noastră, pentru a elimina depunerile care pot afecta buna funcționare a noii centrale.
Etapa 2: Montajul propriu-zis
După finalizarea verificărilor, se trece la instalarea efectivă a centralei termice:
• se fixează centrala pe perete, conform schemei de montaj;
• se realizează racordurile la apă, gaz și sistemul de evacuare a gazelor arse;
• se efectuează conexiunile electrice, împământarea și montarea termostatului ambiental.
Etapa 3: Punerea în funcțiune (P.I.F.)
Ultima etapă este Punerea în Funcțiune (P.I.F.), momentul în care centrala este testată, reglată și pregătită pentru utilizare de către firma noastră autorizată I.S.C.I.R.
Verificările efectuate în cadrul P.I.F.-ului sunt valabile 2 ani, după care centrala trebuie supusă verificării tehnice periodice (I.S.C.I.R.), conform legislației în vigoare.
Finalizarea acestei etape duce la activarea garanției centralei termice și la emiterea Autorizației de Funcționare.
În timpul P.I.F.-ului, inginerul nostru verifică și ajustează:
• presiunea apei și a gazului;
• evacuarea gazelor arse și eventualele pierderi de gaz;
• racordurile de gaz, apă și curent electric;
• parametrii de ardere și de încălzire;
• aerisirea instalației, pentru o funcționare optimă și silențioasă.